Jeleurile sunt pentru multi dintre noi dulciuri din seria „aminiri din copilarie”, iar pentru multi dintre copiii nostri dragoste a copilariei. E important ca, mari si mici, sa ne putem bucura de gusturi, consistente si arome, fara sa primim impreuna cu acestea efecte secundare. De ce am cumpara atunci niste jeleuri imbibate in coloranti si gelatine din copite de animale, cu conservanti si antaglomeranti sau alte grozavenii care sa ne tulbure linistea trupului si ascutimea mintii? Eu nu gasesc motive pentru a face asta. Sa va povestesc cum m-am enervat intr-o zi si am facut “leleuli” in limbaj tudorian, jeleuri 🙂

Imi voi aduce aminte toata viata momentul care mi-a scuturat creierii si m-a facut sa gasesc o varianta sanatoasa la ursuletii gumati. Eram cu Tudor in parc, a fost cred una dintre ultimele iesiri in locul acela in care parintii merg sa strige nestingheriti la copiii lor si ai altora. Asa cum faceam mereu, m-am asezat langa el in groapa cu nisip si il priveam cum constuieste de zor. Nu stiu cum am ratat sosirea doamnei binevoitoare care i-a umplut buzunarul de ursuleti. Tudor i-a luat in pumn si m-a intrebat ce sunt. Cand am realizat ce se intamplase am simtiti ca imi amortesc mainile si picioarele si ca inima imi va exploda… nici nu stiu cum am ajuns langa el in 2 secunde, sa nu apuce sa guste, desi nu face asta nici acum fara incuviintarea noastra, dar nici sa-l sperii nejustificat. Tudor era la vremea aia un copil cu multiple alergii si intolerante, aveam o lista cu vreo 70 de alimente la care avusese reactie cutanata si inca numaram. I-am raspuns la intrebare fara sa rationez, sub impulsul nervilor “Niste porcarii!” Am aruncat impreuna ursuletii la cosul de gunoi, am spalat manutele cu apa plata din dotare si dupa ce m-am calmat, i-am spus doamnei ca ii multumim ca a fost asa de draguta sa ii dea dulciuri fara sa intrebe, dar ar fi bine sa intrebe parintii inainte de a o face din nou. Mi-a spus senina ca nu intelege care este problema mea. Am scos telefonul si i-am aratat o poza cu Tudor in apogeul ultimului soc anafilactic pe care il traise, pana la doi ani avusese deja trei astfel de episoade, si i-am spus pe scurt ce inseamna un copil cu alergii severe ingerarea unui aliment de pe “lista”. Am vazut cum ii cresc ochii in orbite doamnei, am auzit-o cum a ingaimat incurcata niste scuze… in vara aia Tudor a umblat cu un tricou pe care scria: “Nu ma hrani! Sunt alergic!”

Cand am ajuns acasa am plans amar sa ma descarc si apoi am canalizat toata acea energie in ceva pozitiv. I-am explicat lui Tudor, ca ursuletii aceia erau niste jeleuri nesanatoase. Incercarea mea de a drege busuiocul a fost inutila,dulciurile nesanatoase au ramas in folclorul casei noastre: “Niste porcarii!”, nu mai aveam ce sa fac … replica se inregistrase si incorporase in vocabular. Cu busuiocul “nedres” si o replica nepotrivita rapid asimilata, am creat niste jeleuri numai bune de mancat, presarate cu dragoste si soare. Acum le spune “jeneuri”, inca nu spune “s”-ul din niste…dar ”r”-ul din porcarii i-a iesit din prima 🙂

Impartasim cu drag povestile si retetele noastre cu voi!

Soare!

Cu drag,

Ina

Ingrediente:
– 400ml suc de portocala (5 portocale medii)
– coaja de la o portocala (de preferat bio, coaja citricelor este imbibata cu substante neprietenoase )
– 4 linguri de miere
– 3 lingurite agar agar pudra 

Mod de preparare:
Se storc portocalele . In sucul astfel obtinut se dizolva agar agar-ul si apoi se pune pe foc. Se amesteca continuu pana lichidul da in clocot. Sucul in care am omogenizat agar agar-ul se lasa sa coboare sub 40 grade si apoi se amesteca mierea pana la omogenizare perfecta. Compozitia se toarna in forme de silicon si apoi se da la frigider aprox 15-20 min.

Sa va fie pofta de sanatate!

Cu drag, Ina de la Ce Stie Ina Sa Faca

Ma gasiti pe CeStieInaSaFaca.com sau pe pagina de Facebook.