NEUROCHIRURGIE

Dr. med. Valentin Vulpe asigura consultatii de neurochirurgie si interventii cu ajutorul celor mai noi tehnici minim invazive. Paleta afectiunilor tratate la Clinicco cuprinde in principal durerea cronica, patologiile spinale, patologiile cerebrale si afectiunea nervilor periferici.

Doctor în Științe Medicale, Universitatea de Medicină Rostock – Germania, are o vastă experiență academică, didactică și profesională de peste 2700 de intervenții dobândită exclusiv în străinătate. Pacienții noștri beneficiaza de o îngrijire la standarde occidentale.

CONSULTUL DE SPECIALITATE LA NEUROCHIRURGIE : ETAPELE

Anamneza : Dialogul dintre medic și pacient este baza oricărui act medical. Neurochirurgul va culege toate datele de care are nevoie interogând pacientul cu privire la apariția și evoluția afecțiunii de care suferă. Examenul clinic axat pe sistemul nervos central și sistemul nervos periferic. Examenul clinic cuprinde teste de sensibilitate, forță musculară, reflexe și evaluarea funcțiilor cognitive. A treia etapa a consultului de specialitate țintește corelarea dintre simptomatologie și elementele prezente în investigațiile imagistice făcute de pacient. Cu ajutorul acestei analize, medicul va putea pune un diagnostic și începe o terapie pe cauzele patologiei ci nu doar pe simptome. În cadrul consultului de Neurochirurgie la Clinicco, pacienții au acces și la tratamentul cu infiltrații intra-articulare sau infiltrații în jurul nervului la nivelul zonei dureroase. Aceste infiltrații sunt ghidate anatomic sau imagistic și au ca scop atât reducerea inflamației cat și diminuarea durerii.

NEUROCHIRURGIA LA CLINICCO : CE TRATAM

  • Patologia Degenerativă Spinală
  • Patologia Traumatică Spinală
  • Patologia Oncologică
  • Infecțiile Spinale
  • Afecțiunile Cerebrale, Hematoame, LCR
  • Tratamentul Complicațiilor AVC-ului Ischemic
  • Tumorile Cerebrale
  • Afecțiunile Nervilor Periferici
  • Spasticitatea
  • Durerea Cronică

Tarifele consultului de Neurochirurgie la Clinicco : 250 RON

Domnul doctor Vulpe vă așteaptă la consultul de specialitate.

  • Programări Telefonice : 0268 401 200

    Solicită o programare

    Sau contactează-ne tu la numărul: 0268 401 200