Boala arterială

14 martie 2024

BOALA ARTERIALĂ 

Ateroscleroza este o boală care a ajuns să aibă o incidență foarte mare în țările vestice,  aproximativ o treime din toate cauzele de mortalitate fiind datorată complicațiilor acesteia.

Placa de ateroscleroză formată în interiorul arterelor conține depuneri de colesterol, lipide, depozite de calciu, uneori trombi și alte elemente.  Aceste depuneri se acumulează lent, în ani de zile, uneori cu evoluție accelerată – în luni de zile și produc stenoze – ingustari ale arterelor. 

Când plăcile sunt mici nu au consecințe hemodinamice și nu dau simptome. Pe măsură ce gradul de stenoză crește, în funcție de localizare, pacientul poate avea simptome.

Placa de ateroscleroză  se poate forma în orice arteră din organism, și există o asociere frecventă de localizare coronariană – carotidiană – arterele membrelor inferioare. O obstructie în oricare dintre aceste localizări poate avea consecințe invalidante, cu impact major asupra calității vieții, sau chiar letale.

SIMPTOMELE ATEROSCLEROZEI ȘI DIAGNOSTIC

Stenoza arterelor carotide este de multe ori asimptomatică sau cu simptome discrete chiar dacă este severă, simptome pe care pacientul le pune ușor pe seama altor afecțiuni. Ideal ar fi să fie diagnosticată și tratată înainte de a se produce un accident vascular cerebral. O ecografie doppler, care este o investigație neinvazivă și nu doare, nu este nocivă,  poate stabili diagnosticul în timp util. Tratamentul de elecție este chirurgical – o operație ușor de suportat de către pacient, cu spitalizare scurtă, și recuperare simplă prin care se ”curăță” direct depunerile din interiorul vasului. 

O alta localizare frecventă a plăcilor de ateroscleroză este la nivelul arterelor membrelor inferioare. Acestea au o toleranță mai buna la ischemie, mai ales dacă ischemia s-a instalat treptat. În consecință riscul vital este mai mic, dar este afectată calitatea vieții prin limitarea mobilității, prezența unor răni la nivelul membrelor care nu se vindecă și necesită îngrijiri laborioase și de lungă durată.

TRATAMENTELE BOLII ARTERIALE

tratemente-boala-arteriala-clinicco

Vasele pot fi stenozate sau închise complet, într-un singur loc sau în mai multe. În funcție de aceste localizări și de aspectul leziunilor, pot fi tratate intervențional prin stentare, chirurgical prin operație de by-pass sau endarterectomie sau printr-o procedura numită hibridă – se folosesc ambele metode dar pe segmente diferite, cu diminuarea riscului de complicații în acest fel. 

Soluția optimă de revascularizare este aleasă în funcție de aspectul leziunilor, de simptome, dar și în funcție de comorbidități, riscuri, beneficiu preconizat al pacientului.

La Spitalul CLINICCO avem disponibile mijloacele de investigare pentru a stabili un diagnostic corect și oferim soluția optimă de tratament al bolii aterosclerotice potrivită fiecărui pacient.

PROGRAMEAZĂ-TE LA UN CONSULT:

    Solicită o programare

    Sau contactează-ne tu la numărul: 0728 628 792