Cum ați aflat că aveți nevoie de un nou defibrilator?

Acum aproximativ un an și jumătate am suferit un infarct, iar atunci mi-a fost implantat primul defibrilator. La momentul respectiv nu știam foarte multe despre acest dispozitiv și nici despre rolul lui. Medicii mi-au explicat însă că este cea mai bună soluție pentru mine, iar eu am avut încredere în recomandarea lor.

După aproximativ un an au apărut câteva probleme. Am ajuns la Institutul Inimii din Cluj, unde am discutat cu domnul doctor Roșianu despre situația mea și despre opțiunile pe care le aveam. În urma investigațiilor, am decis împreună să înlocuim vechiul defibrilator cu un model mai nou, care oferă mai multe avantaje. Am ales această variantă în locul unui defibrilator clasic.

Ce simptome v-au adus la această a doua intervenție?

De fapt, nu am avut simptome. M-am prezentat la controlul anual al defibrilatorului, iar în urma verificărilor medicii au observat că există suspiciunea unei infecții.

Eu mă simțeam foarte bine. Nu aveam febră, nu aveam dureri și nimic nu mă făcea să cred că există o problemă. Singurul lucru pe care îl observasem era o mică iritație în zona implantului, ceva asemănător unei înțepături de țânțar. Am tratat-o cu neglijență pentru că nu mă deranja deloc.

Chiar dacă analizele nu au identificat bacterii, medicii au considerat că există un risc și au recomandat înlocuirea dispozitivului.

Dumneavoastră ați observat problema sau a fost descoperită la control?

A fost descoperită la control. Eu am mers liniștit, fără să bănuiesc că există vreo problemă. Nu aveam niciun simptom de infecție și nici analizele nu indicau ceva clar. Totul a pornit de la acea mică modificare observată în zona implantului.

Ce a însemnat pentru dumneavoastră această înlocuire?

A fost o perioadă destul de dificilă. Am stat aproape trei săptămâni în spital și abia atunci am înțeles cu adevărat ce presupune un defibrilator implantabil.

Până atunci nu mă documentasem prea mult. Știam doar că am un aparat care mă protejează. Nu realizasem însă că există și o sondă care ajunge prin vasele de sânge până în inimă.

Am aflat că extragerea acelei sonde este o procedură foarte delicată. În timp, ea se fixează în țesut și nu poate fi pur și simplu trasă afară, pentru că există riscul unor leziuni serioase ale inimii. A fost nevoie de echipamente speciale pentru ca procedura să poată fi făcută în siguranță.

Care a fost cea mai mare teamă în toată această perioadă?

Sincer, nu sunt un om temător. Nici atunci când am făcut infarct nu am intrat în panică. Încerc să privesc lucrurile cât mai rațional.

În schimb, perioada petrecută în spital mi-a deschis ochii. Am văzut și alți pacienți care aveau infecții ale defibrilatoarelor, unele foarte grave. Unii aveau dispozitivul practic împins spre exterior din cauza infecției, iar în alte cazuri aceasta ajunsese să afecteze chiar valvele inimii.

Atunci am înțeles cât de serioase pot deveni aceste complicații și cât de important este să alegi soluția potrivită.

De ce ați ales un defibrilator extravascular?

Medicii mi-au explicat foarte clar avantajele. Principalul beneficiu este că nu mai există o sondă introdusă prin vasele de sânge și în interiorul inimii. Tocmai acest lucru reduce riscul unor complicații importante.

După discuțiile cu medicii am început să mă documentez și singur. Am urmărit prezentări și materiale explicative, inclusiv informații oferite de producător. Am vrut să înțeleg foarte bine cum funcționează dispozitivul și care sunt avantajele lui.

Sunt inginer și îmi place să înțeleg cum funcționează lucrurile. Prima dată nu m-am documentat aproape deloc, însă acum am analizat toate informațiile înainte de a lua o decizie.

Când realizezi că există un fir care ajunge până în inimă și că acesta rămâne acolo ani de zile, inevitabil începi să te gândești la toate implicațiile. Evident, există avantaje și dezavantaje pentru fiecare soluție și fiecare pacient trebuie să decidă împreună cu medicul ce i se potrivește cel mai bine.

Eu nu spun că defibrilatoarele clasice sunt rele. Sunt foarte mulți oameni pentru care reprezintă soluția potrivită. Eu doar povestesc experiența mea și motivele pentru care am ales această variantă.

În perioada dinaintea intervenției, ce întrebări le-ați pus medicilor? Care erau cele mai mari curiozități sau îngrijorări?

Lucrurile s-au desfășurat destul de repede. Am ieșit din spital pe 12 iunie, iar pe 19 iunie am avut din nou întâlnirea cu domnul doctor Roșianu. Între timp îmi fuseseră scoase firele și discutaserăm deja, pe parcursul celor trei săptămâni de internare, despre variantele pe care le aveam.

În perioada aceea am analizat împreună avantajele și dezavantajele fiecărei soluții și, până la urmă, am decis să merg pe varianta extravasculară. Practic, pe 19 iunie am spus clar că aceasta este opțiunea pe care o doresc, iar apoi urma doar să se stabilească data intervenției.

Cum ați descrie ziua implantului?

A fost o zi în care am simțit că sunt foarte bine pregătit pentru ceea ce urma să se întâmple. Au venit medicii, s-au prezentat și mi-au explicat foarte clar cum vor decurge lucrurile.

Domnul doctor anestezist a insistat mai ales asupra aspectelor legate de anestezie, a riscurilor și a modului în care urma să se desfășoare procedura din punctul lui de vedere. Mi-a explicat că intervenția propriu-zisă nu durează foarte mult și că o bună parte din timp este ocupată de pregătiri.

Am discutat și cu ceilalți medici despre partea legată de defibrilator și am avut ocazia să pun întrebări. Mi s-a răspuns la toate și am simțit că sunt tratat cu foarte multă atenție. În general, până în acel moment știam deja destul de bine ce urma să se întâmple, dar a contat mult faptul că echipa a venit și mi-a explicat încă o dată totul.

A fost mai ușor sau mai greu decât v-ați imaginat?

Știam că este o procedură mai complexă decât prima intervenție prin care trecusem. Prima implantare a fost făcută cu anestezie locală și, din perspectiva pacientului, pare mai simplă: ești treaz, vorbești cu medicul, simți ce se întâmplă.

Acum a fost diferit, pentru că s-a făcut cu anestezie generală și implică o abordare mai complexă. În același timp, avantajul este că nu mai există acea sondă introdusă în inimă. Desigur, și această procedură are riscuri și mi s-a explicat clar că se lucrează într-o zonă delicată, aproape de inimă și de plămâni.

V-a surprins ceva?

Nu, pentru că eram destul de bine informat. Dacă ar fi să spun ce m-a impresionat, a fost faptul că pentru mine totul s-a rezumat la „am adormit și m-am trezit”.

M-am trezit fără dureri importante. Există o jenă în zona intervenției, dar nu pot spune că am avut dureri mari. Nici după anestezie nu am avut probleme semnificative. Am fost puțin amețit în prima zi, ceea ce este normal, dar starea aceea a trecut treptat.

Cum au fost primele zile după intervenție?

Am fost operat luni și am petrecut primele 24 de ore la terapie intensivă. Astăzi dimineață am ieșit deja de acolo, deci lucrurile au evoluat foarte repede.

Statul la terapie intensivă este mai degrabă un disconfort decât o problemă medicală: ești monitorizat permanent, aparatele sună, personalul vine des să verifice diverse lucruri. Dar asta face parte din procedură și îți dă și un sentiment de siguranță.

Simțiți că acest defibrilator extravascular vă va influența pozitiv viața de zi cu zi?

Da, cred că da, mai ales din punct de vedere psihic. Eu încerc să duc o viață cât mai normală. Și cu vechiul defibrilator făceam mișcare, mergeam pe jos, făceam jogging ușor câțiva kilometri și vreau să continui la fel și acum.

Ce mă încurajează este faptul că acest model are și funcții suplimentare, inclusiv terapii anti-tahicardie, care pot interveni înainte ca ritmul inimii să devină foarte periculos. Din ce am înțeles, dispozitivul poate readuce inima într-un ritm normal în anumite situații, iar asta îți oferă un sentiment de protecție.

Mă simt mai protejat și mai liniștit cu alegerea făcută. M-am documentat și despre dezavantajele sistemelor extravasculare, nu doar despre avantaje. Știu că, fiind mai departe de inimă, au nevoie de mai multă energie pentru a da un șoc, comparativ cu sistemele intravasculare.

Totuși, privind lucrurile în ansamblu, pentru mine avantajul major este că nu mai am o sondă în interiorul inimii. Asta m-a făcut să mă simt mai confortabil cu această soluție.

Ce i-ați spune unui pacient care tocmai a aflat că are nevoie de un astfel de defibrilator?

Nu mi-aș permite să dau sfaturi medicale. Cred că fiecare pacient trebuie să discute foarte bine cu medicul său și să înțeleagă exact situația în care se află.

Există și aspecte financiare, există diferențe între tipurile de dispozitive și apar permanent tehnologii noi. Eu pot spune doar că, în cazul meu, aceasta a fost opțiunea care mi s-a părut cea mai potrivită.

Le-aș spune oamenilor să pună întrebări, să ceară explicații și să se informeze. Eu am întâlnit inclusiv medici care aveau opinii diferite, ceea ce m-a făcut să înțeleg că lucrurile sunt mai complexe decât par la prima vedere.

Credeți că povestea dumneavoastră ar putea ajuta un pacient să nu amâne tratamentul?

Cred că da, măcar în sensul de a-l face să ia lucrurile în serios. Eu nu am realizat cât de serioase pot deveni complicațiile până când nu am văzut alți pacienți cu probleme importante legate de defibrilator.

Există riscuri și este important ca oamenii să se prezinte la controale și să urmeze recomandările medicilor. În același timp, nu trebuie să sperie pe nimeni. Eu am văzut câteva cazuri dificile, dar probabil există milioane de oameni care trăiesc fără probleme cu astfel de dispozitive.

Important este să fii informat, să comunici cu medicii și să nu ignori lucrurile care ți se recomandă.