Electrofiziologie și dispozitive implantabile >Afecțiuni tratate > Tulburări ventriculare
Reprezintă un grup de tulburări care implică sistemul de generare și transmitere a impulsurilor electrice necesare activității inimii.
Fenomenele electrice preced și declanșează secvența fenomenelor mecanice care au ca rezultat activitatea de pompă a inimii (contracția inimii). Transmiterea impulsurilor electrice se face prin intermediul celulelor specializate de la nivelul atriilor și ventriculelor. Celulele specializate de la nivelul atriului poartă denumirea de nod sinusal sau nod sino-atrial.
Aici are loc generarea primului impuls electric ce determină inima să bată în mod ordonat. Impulsul electric se transmite de-a lungul peretelui atrial la nodul atrio-ventricular (un alt grup de celule specializate situat la joncțiunea dintre atrii și ventriculi), unde are loc o întârziere mică (ce permite umplerea ventriculilor cu sânge din atrii), și ulterior se propagă printr-o rețea specializată la nivelul ambilor ventriculi, prin cele două ramuri principale (dreapta și stânga).
Activitatea cardiacă normală constă în succedarea regulată a ciclurilor cardiace (relaxare/contracție) cu o frecvență în repaus, în stare de veghe, ce variază la adulți între 60 și 100 bătăi pe minut. Frecvența cardiacă este influențată de numeroși factori (activitate, stres, emoții, medicație, afecțiuni acute sau cronice).
Orice tulburare în secvența ciclurilor, ca frecvență sau regularitate, prin apariția de stimuli electrici din alte zone decât cele obișnuite sau/și încetinirea, oprirea sau desincronizarea conducerii la orice nivel, constituie o tulburare de ritm/conducere.
Se traduce clinic prin apariția de palpitații, opriri, bătăi scăpate, amețeli, sincopă (pierderea cunoștinței), în funcție de durata și tipul de aritmie cardiacă.
Cele mai frecvente tulburări de ritm sunt:
Supraventriculare, cu origine de la nivelul atriilor:
Ventriculare:
Tulburări de conducere (blocuri):
La pacienții cărora li se administrează medicație ce determină scăderea importantă a frecvenței cardiace, poate fi necesară implantarea unui stimulator cardiac pentru a preveni apariția sincopelor (episoade de pierdere a cunoștinței).
Vezi și:
www.stimulator.ro – Stimulatorul cardiac
www.pace-maker.ro – Pace-maker
www.defibrilator-cardiac.ro – Defibrilatorul cardiac / Cardioverterul implantabil
Completați câmpurile și un membru al echipei noastre vă va contacta în cel mai scurt timp pentru confirmare.