Cardiomiopatiile constituie un grup de afecțiuni cardiace cu etiologii diverse în care cauza inițială și predominantă este afectarea miocardului (mușchiul inimii). Ulterior, pot evolua către insuficiența cardiacă.

Pot fi:

• Primare – sau idiopatice, adică fără o cauză cunoscută.

Secundare altor afecțiuni:

• Afecțiuni metabolice: nutriționale, endocrine etc.
• Afecțiuni sistemice: boli de colagen, neoplazii etc.
• Afecțiuni neurologice, neuromusculare, musculare: distrofii, ataxii, miopatii etc.
• Afecțiuni toxice: medicamentoase, biologice
• Afecțiuni datorate agenților fizici: radiații

Cardiomiopatiile se împart în:

• Cardiomiopatia hipertrofică obstructivă și nonobstructivă
• Cardiomiopatia restrictivă
• Cardiomiopatia dilatativă

A. Cardiomiopatia hipertrofică

Cardiomiopatia hipertrofică este o afecțiune miocardică de cauză necunoscută (în cele mai multe cazuri genetică), ce se caracterizează prin creșterea în grosime (hipertrofia) a miocardului ventricular și dezorganizarea importantă a arhitecturii miocardului (mușchiul inimii).

Hipertrofia poate fi simetrică, distribuită uniform, sau asimetrică, afectând în special septul interventricular (peretele care desparte cei doi ventriculi) și cauzând obstrucție în calea de golire a ventriculului stâng, realizând cardiomiopatia hipertrofică obstructivă.

Simptomele variază de la lipsa acestora, la oboseală la eforturi progresiv mai mici, prezența dispneei (lipsa de aer), prezența anginei pectorale, amețeli, sincopă (pierderea cunoștinței), palpitații, fatigabilitate.

Suspiciunea se ridică pe baza examenului fizic: prezența unui suflu sistolic, a examenului ECG (care e modificată la aprox 80-90% din cazuri). Diagnosticul se pune prin ecografia cardiacă. Se determină gradul îngroșării miocardului ventricular, precum și gradul obstrucției în calea de golire a ventriculului stâng (elemente foarte importante pentru decizia terapeutică).

La pacienții diagnosticați cu cardiomiopatie hipertrofică, este absolut necesară examinarea membrilor familiei (părinți/copii/frați), afecțiunea fiind transmisă preponderent genetic.

Evoluția bolii este variabilă și imprevizibilă, mortalitatea fiind de aproximativ 3-4% pe an. În general, moartea este subită, datorată tulburărilor de ritm (fibrilația ventriculară).

Factorii care predispun la moarte subită sunt:

Majori:

• Stop cardiac în antecedente
• Tahicardia ventriculară nesusținută/susținută dovedită ECG, Holter ECG etc.
• Istoric familial de moarte subită
• Sincopă (pierderea cunoștinței) neexplicată
• Grosimea peretelui ventricular peste 30 mm (determinată ecocardiografic)
• Scăderea anormală a tensiunii arteriale la efort

Posibili:

• Fibrilația atrială
• Ischemia miocardică
• Gradul obstrucției în calea de golire a ventriculului stâng – măsurat ecocardiografic sau la cateterismul cardiac
• Efortul excesiv (competițional)

Tratamentul este:

• Medicamentos: betablocante, antiaritmice
• Intervențional: embolizarea percutană cu alcool a arterei septale
• Chirurgical: miomectomie septală, înlocuirea valvei mitrale
• Implantul de stimulator cardiac bicameral: în anumite situații

Toți pacienții peste 40 ani diagnosticați cu cardiomiopatie hipertrofică, cu episoade de durere retrosternală sau cu factori de risc pentru boala cardiacă ischemică necesită efectuarea coronarografiei.

B. Cardiomiopatia dilatativă

Este o afecțiune caracterizată prin creșterea în dimensiuni a ventriculului stâng sau/și drept. Poate fi datorată progresiei altor boli cardiace: cardiopatie ischemică cu sau fără infarct miocardic, afectării valvulare, cardiomiopatiilor congenitale, hipertensiunii arteriale, altor boli noncardiace: neurologice, inflamatorii (boli de colagen, autoimune etc), infecțioase (virale, bacteriene, fungice, parazitare etc), metabolice (diabet zaharat, endocrine, deficiențe nutriționale), toxice (consum de alcool, medicamente, droguri etc), sau poate fi idiopatică (fără o cauză cunoscută).

Semnele și simptomele pot fi de la lipsa acestora, la fenomene de insuficiență cardiacă datorate afectării funcției porțiunii stângi a inimii: ventriculul și atriul stâng (oboseală la eforturi progresiv mai mici și în repaus, dispnee – lipsa de aer inițial la efort ulterior, pe măsură ce boala avansează, la eforturile cotidiene de întreținere sau în repaus, până la edem pulmonar acut) și ulterior datorate afectării porțiunii drepte a inimii: ventriculul și atriul drept (acumulare de lichid la nivelul membrelor inferioare, plămânilor, inimii, abdomenului, creșterea în dimensiuni a ficatului).

Pe măsură ce boala progresează, pot apărea complicații, și anume:

• Embolii sistemice/pulmonare: formarea de cheaguri de sânge, care ajung în circulația sângelui și produc obstrucția (înfundarea) arterelor cerebrale (cu constituirea accidentelor vasculare cerebrale), ale membrelor inferioare/superioare (ischemie acută membre inferioare/superioare), sau în alte teritorii vasculare;
• Aritmii: în special fibrilația atrială, extrasistole supraventriculare și ventriculare, tahicardie ventriculară, fibrilația ventriculară;
• Moartea subită.

Investigații

• ECG
• Ecografie cardiacă
• Coronarografie
• Holter ECG

Tratamentul este în funcție de stadiul bolii și presupune combinarea celui:

• Medicamentos: betablocante, diuretice, inhibitorii enzime de conversie, digitală, antiagregant, statine, nitrați, anticoagulant (în funcție de cauză, prezența complicațiilor și a bolilor asociate);
• Implantul de defibrilator cardiac: pentru prevenirea morții subite;
• Dispozitive de asistare ventriculară;
• Transplantul cardiac.