[VIDEO] Despre vertijul paroxistic pozitional benign cu Dr. Monica Ruth Batista, medic specialist neurolog
Dr. Monica Ruth Batista, medic specialist neurolog, Spitalul de cardiologie Clinicco Brasov, ne vorbeste despre sindromul vertiginos de origine periferica, mai exact vertijul paroxistic pozitional benign, afectiune ce apare datorita acumularilor reziduurilor in urechea interna. Aceste reziduuri sunt cristale de carbonat de calciu si datorita fixarii lor la nivelul canalelor urechii interne, se transmit semnale false de la nivelul urechii interne catre creier.
Simptomul care insoteste frecvent aceasta afectiune este ameteala (episoade scurte de cateva secunde). 50% dintre pacienti care se prezinta la medic cu senzatie si simptome de ameteala sunt diagnosticati cu vertij paroxistic pozitional beningn. Simptomatologia este declansata de miscarea pozitiei corpului si apare in episoade scurte de vertij de cateva secunde, posibil insotit de greata, senzatie de voma, transpiratii, palpitatii.
Tratamentul consta in antivertiginoase, sedative usoare, antiemetice, anxiolitice care amelioreaza simptomatologia dar nu trateaza conditia de baza a afectiunii.
Exista doua metode principale de tratament.
Prima metoda consta intr-un set de exercitii care se pot face si la domiciliu. Pacientul le efectueaza in mod repetat, simptomatologia ameliorandu-se sau chiar disparand dupa o perioada mai lunga.
A doua metoda este manevra Epley pe care medicul o poate efectua in cabinetul medical. Este o manevra terapeutica de pozitionare a corpului pacientului, astfel incat aceste reziduuri sunt mobilizate din canalele urechii interne afectate.
PRIMESTE ARTICOLELE NOASTRE
PE E-MAIL
Aboneaza-te, pentru a primi gratuit articolele noastre, direct