VACUMED- Terapia cu vacumm intermitent

19 ianuarie 2024

Terapia cu vacuum intermitent este folosită în medicina spațială de peste 30 de ani. În condițiile de imponderabilitate, circulația sângelui la nivelul membrelor inferioare s-ar face cu mare dificultate, daca nu s-ar folosi aceasta terapie la fiecare 10 ore. După cum îi spune și numele, “vacuum intermitent”, aplicația constă într-o alternanță ritmică de presiune negativă și pozitivă asupra membrelor inferioare. A nu se confunda cu presoterapia, des întâlnită în centrele de recuperare, sau în cele de remodelare corporală, care constă în aplicarea de presiune pozitivă.

Terapia cu vacuum intermitent, la recomandarea scrisă a medicului curant, îmbunătățește microcirculația și reduce edemul periferic, fiind indicată ca tratament adjuvant într-o gama variată de patologii: insuficiență venoasă cronică, inclusiv în ulcerul varicos, insuficiență limfatică, unele edeme primare și secundare periferice, boala arterială ocluzivă periferică.

Se obține un joc de presiune asupra vaselor sanguine, cu modificare ritmică de calibru, având drept consecință efecte vasodilatatoare și stimulatoare asupra schimburilor de oxigen și nutrienți și deschiderea de noi căi vasculare. În același timp se îmbunatățeăte drenajul limfatic și circulația venoasă. Acest joc de presiune, în faza negativă atrage mai mult sânge în jumatatea inferioara a corpului, pentru ca în faza pozitivă sângele din partea inferioara să fie pompat eficient spre partea superioară.

În faza de presiune negativă crește perfuzarea mușchilor membrelor inferioare cu capilaro-dilatație și deschiderea de vase capilare noi. În faza compresivă, de fapt revenirea la presiunea atmosferică, sângele venos și limfa curg prin vase cu diametrul mărit, crește întoarcerea venoasă, accelerează perfuzia și drenajul limfatic, crește pH-ul, crește sinteza de collagen și grăbește închiderea rănilor.

Utilitatea acestei terapii este uriașă, în diverse domenii, cu efect profilactic, curativ și de recuperare.

În afecțiunile vasculare periferice, arterite, insuficiența circulatorie venoasă, limfedem, algo-neurodistrofia secundară post traumatică. Grăbește cu 50% închiderea rănilor, escarelor, arsurilor, ulcerelor varicoase, diabetice. Benefic în tratamentul polineuropatiilor. Este foarte util în toate afecțiunile ortopedice, post traumatice: fracturi, luxații, entorse, rupture ligamentere, musculare, recuperarea după protezarea șoldului, genunchiului.

În medicina sportivă este folosit profilactic, curativ și recuperator. Prin deschiderea de noi paturi capilare, crește perfuzia tisulară, crește “wash-out-ul”, cu eliminarea acidului lactic, creatinkinazei, acidului uric. Înlătură oboseala și febra musculară. Folosit profilactic de 2 ori pe săptămână s-a observat creșterea capacității cardio-pulmonare, crește rezistența la efort, îmbunătățește vizibil performanța și crește motivația. După o ședință de Vacuum energia, toleranța la efort, vitalitatea și performanța cresc vizibil. Marile cluburi sportive, Real Madrid, FC Barcelona, Manchester City, Nicosia folosesc această terapie înainte și după fiecare antrenament. Preparatorii fizici ai acestor cluburi au constatat lipsa accidentărilor majore.

Prin îmbunătățirea semnificativă a circulației locale și creșterea producției de colagen, terapia cu vacuum intermitent este o armă utilă în tratamentul celulitei.

Arteriopatia cronică obliterantă a membrelor inferioare ACO (arterita, boala arterială periferică)(stadiile I-III)

  • Îmbunătățește intervalul liber (distanţa parcursă de pacient până la apariţia durerii)
  • Reduce intensitatea durerii
  • Grăbește vindecarea

Insuficiența venoasă cronică

  • Reduce volumul limfedemului interstițial (măsurat prin reducerea greutății corporale și a circumferinței gambei)
  • Îmbunătățește intervalul liber (distanţa parcursă de pacient până la apariţia durerii)
  • Îmbunătățește capacitatea fizica
  • Grăbește vindecarea rănilor

Edemul și limfedemul

  • Reducerea rapida a edemului- după 30 minute se observă o scădere a circumferinței gambei de 0.5-2 cm
  • Crește saturația în oxygen cu 3-4% după fiecare 30 minute de terapie cu VACUMED, iar după 12 ședințe de terapie se observă o creștere de 2% care se menține în timp
  • reduce inflamația
  • Îmbunătățește mobilitatea
  • Reduce durerea
  • Reduce dimensiunea rănilor

Post intervenții ortopedice sau post-traumatic

  • accelerarea procesului de reabilitare

Piciorul diabetic

  • restaurarea microcirculației
  • reducerea durerii
  • reducerea inflamației (edemului)
! Atenție: este bine tolerat de pacienții cu boli cardiace și coronare

Piciorul diabetic

Ulcerarea piciorului diabetic este o complicație frecventă și gravă a diabetului zaharat tip 2, întălnindu-se la 15% dintre pacienții diabetici.

Ulcerarea piciorului diabetic se datorează neuropatiei periferice și a insuficienței vasculare. Cicatricile se vindecă greu sau deloc, au risc crescut de infecție și la mai bine de jumatate dintre acești pacienți este necesară amputarea labei piciorului sau chiar a membrului inferior.

Cercetările recente au aratat ca una dintre cele mai frecvente probleme ale pacientului diabetic este reprezentată de întârzierea inchiderii rănilor, datorată insuficienței vasculare și a reducerii fluxului sangvin.

Terapia cu VACUM accelerează vindecarea leziunilor ulceroase prin:

  • îmbunătățirea circulației și oxigenarea sângelui, crescând perfuzia sanguină la periferia rănilor
  • accelerarea apariției tesutului de granulație

In consecință, terapia cu VACUMED:

  • reduce inflamația
  • reduce durerea
  • grăbește închiderea rănilor

CONTRAINDICAȚII:

  • sarcină
  • tromboza mai nouă de 8 săptămâni
  • hernie înghinală
  • ziua dializei

Detalii suplimentare și programări: 0731.66 00 99