Tratamentul varicelor

Ce este insuficienţa venoasă cronică?

Insuficienţa venoasă cronică este o afecţiune foarte frecventă în zilele noastre. Această patologie poate avea manifestări foarte variate. Există o clasificare frecvent utilizată de către medici - clasificarea CEAP. Aceasta cuprinde de la manifestările foarte uşoare până la manifestările foarte severe.

Care sunt simptomele asociate cu boala varicoasă?

insuficienta-venoasa-foarte-frecventaCe ne poate duce cu gândul la faptul că am avea o boală varicoasă? Primele manifestări sunt edemele, care apar mai ales în a doua parte a zilei, picioarele umflate, senzaţia de picioare grele. Acestea pot fi expresia unui stadiu incipient de insuficienţă venoasă.

În timp, pot apare varicele, nişte dilataţii ale venelor superficiale care deranjează în primul rând din punct de vedere estetic. Atunci când dilataţiile sunt foarte mari, ele pot prezenta un risc pentru sănătate. De la riscuri minore, cum ar fi apariţia unei tromboflebite, o închegare a sângelui în vasele superficiale, până la o tromboflebită profundă care înseamnă un cheag de sânge care se formează în venele mai profunde şi care poate migra la plămâni, provocând o boală care se cheamă trombembolism pulmonar, care poate fi chiar şi fatal. Este o afecţiune foarte severă.

Nu toată lumea care are insuficienţă venoasă cronică va face această boală, dar atât varicele, cât şi insuficienţa venoasă cronică sunt boli care trebuie tratate, trebuie adresate nu numai din punct de vedere estetic, ci şi din punct de vedere al sănătăţii.

Ce tratament se recomandă pentru insuficienţa venoasă incipientă?

În stadii incipiente, tratamentul bolii varicoase este medicamentos şi, de asemenea, se referă la modificarea comportamentului, a stilului de viaţă sau folosirea ciorapilor compresivi, care sunt un stâlp în tratamentul insuficienţei venoase.

Care sunt metodele de tratament pentru varice?

tratament-varice-dr-ciobanu-emanuela

Atunci când apar dilataţii varicoase mai mari, se pot aplica şi tratamente. Vorbim despre varice care se pot trata prin mai multe metode. Tratamentul clasic este cea mai de încredere şi cel mai sigur. Prin această metodă extirpăm practic venele varicoase. Respectivele vene nu mai pot recidiva. Recidiva este posibilă doar prin dilatarea varicoasă a altor vene de la picior, dar intervalul liber de boală este mult mai mare decât prin tratamentul cu alte metode.

Alte metode de tratament a varicelor ar fi terapia cu laser sau cu radiofrecvenţă sau scleroterapia, mult mai potrivite pentru varicele de mici dimensiuni avantajul fiind o recuperare mai rapidă şi un rezultat estetic imediat, dezavantajul fiind riscul mult mai mare de recidivă, mai ales atunci când nu este pusă indicaţia corect pe tipul de venă varicoasă tratată.

De ce pacienţii se orientează spre variante alternative chirurgiei?

Unul dintre motivele pentru care pacienţii preferă variante alternative chirurgiei clasice este faptul că pe vremuri se foloseau, iar în unele centre chiar şi acum se folosesc, nişte incizii destul de mari prin care se realizează chirurgia clasică.

operatie-varice-piele-maro-varice-piele-intaritaLa Clinicco folosim incizii foarte mici atunci când nu sunt prezente varice foarte mari. Inciziile obişnuite sunt undeva între 7mm şi 1cm lungime ceea ce permite un rezultat estetic foarte bun. Uneori abia se mai cunosc cicatricile prin care au fost extirpate edemele.

Există modificări tegumentare legate de varice care pot fi reversibile. Dacă pacientul aşteaptă până când pielea devine maronie sau întărită, scleroasă nu putem spera la un rezultat estetic foarte bun. Atâta vreme cât tegumentul este intact, normal colorat, prin extirparea venei varicoase putem spera la recuperarea unui tegument care să arate normal după operaţie.

Când avem piele care este maro şi foarte indurată, foarte scleroasă, în afara faptului că înlăturăm riscul legat de tromboză, de tromboflebită care se poate produce din cauza venelor varicoase, rezultatul estetic nu va fi acelaşi ca pe un picior indemn.

Ce înseamnă chirurgia clasică pentru varice?

Revenind la chirurgia clasică. De cele mai multe ori venele varicoase se formează pentru că vena safenă magna sau vena safenă internă, colectorul tuturor venelor din reţeaua superficială, devine ineficientă.

În mod normal această venă are nişte valve care ajută la curgerea unidirecţională a sângelui, dinspre periferie, înspre inimă. Când această venă se dilată foarte mult, valvele respective, un fel de supape, nu-şi mai fac treaba şi sângele stagnează. În felul acesta creşte presiunea în vena safenă, creşte presiunea în venele afluente ale acesteia şi se dezvoltă varicele. Tratamentul este extirparea acestei vene. Întreruperea ei, scoaterea afară din organism şi extirparea venelor dilatate afluente, a varicelor care se văd.

Cât timp durează spitalizarea şi refacerea după o astfel de operaţie?

Este o procedură pentru care nu este nevoie de o spitalizare foarte lungă. Practic, pacientul pleacă în ziua următoare acasă. Recuperarea este un pic mai grea decât la celalalte metode, în sensul că de obicei e de preferat ca pacientul să îşi ia un concediu de două-trei zile, o săptămână, şi în funcţie de jobul pe care-l desfăşoară.

Dacă are un job în care trebuie să stea foarte mult pe scaun sau foarte mult în picioare, e de preferat să stea măcar o săptămână acasă după operaţie. Rezultatele pe termen lung, în schimb, sunt foarte bune.

    Află costurile acestei proceduri

    Sau contactează-ne tu la numărul: 0268 445 544

    1 comentariu
    1. Dobos Daniela spune:

      Tel 0743767832