HERNIA DE DISC CERVICALĂ TRATATĂ RAPID ȘI EFICIENT

25 august 2022

Hernia de disc cervicală : Cazul unui pacient tratat recent la Spitalul Clinicco

Pacientul nostru s-a prezentat la Clinicco cu dureri la nivelul coloanei cervicale, care iradiau atât în umăr cât și la nivelul membrului superior, însoțite de tulburări de sensibilitate (furnicături, amorțeli) până la nivelul degetelor mâinii.
La consultul clinic s-a constatat și o pareză a mușchiului triceps, pareză reprezentând o diminuare a forței musculare.
Pacientul a fost trimis la RMN și astfel s-a confirmat diagnosticul prezumtiv, în sensul existenței unei hernii de disc cervicale la nivelul C6/7. Aceasta prezenta un efect compresiv important asupra măduvei și rădăcinii nervoase. În fața diagnosticului, a suferințelor pacientului și a lipsei răspunsului la tratamentul conservativ, se decide intervenția chirurgicală a herniei C6/7.

Tratamentul chirurgical 

Dr. med. Valentin Vulpe a folosit așa numita tehnică ACDF – Anterior Cervical Discectomy and Fusion – în tehnica microchirurgicală (sub microscopul operator), printr-un abord anterior mic (incizie de aprox. 3 cm.). Intervenția a constat în îndepărtarea discului dintre cele două corpuri vertebrale și îndepărtarea herniei de disc cu decompresia consecutivă a măduvei și a nervului la acest nivel.
A urmat apoi fuziunea vertebrelor cu scopul de a umple spațiul rămas liber, pentru a preveni colapsarea și frecarea vertebrelor. Aceasta fuziune s-a realizat prin umplerea spațiului cu un grefon sintetic (PEEK). Polieter- eter -cetona (PEEK) este considerat un biomaterial avansat utilizat in implanturi medicale.
Intervenția a decurs fără probleme iar durerile din braț au dispărut imediat postoperator. Recuperarea este rapidă, pacientul putând fi externat în a 3-a zi postoperator.