După cum se știe, în contemporaneitate, a purta un stimulator cardiac sau un defibrilator cardiac sau un sistem de resincronizare a ajuns să fie deja un fapt banal de viață pentru anumiți pacienți cu boli cardiovasculare care necesită acest lucru. Așa încât vorbim deja despre zeci de mii, milioane de pacienți purtători de astfel de dispozitive. Iarăși, după cum se știe, în prezent procedura de implant este relativ simplă, o practică medicul cardiolog printr-o incizie de câțiva centimetri, cu anestezie locală. De asemenea, tot mai mulți pacienți ajung la înlocuirea acestor sisteme pentru că rata de supraviețuire a pacientului cu boală cardiacă a crescut.

Lucrurile acestea sunt îmbucurătoare. Cele mai puțin îmbucurătoare sunt legate de una din complicațiile redutabile ale implanturilor și mai ales ale înlocuirilor de dispozitive, și anume infecțiile. Deși, probabil viziunea laică asupra acestor infecții este că ceva nu s-a petrecut bine în sala de operație și că aceste infecții sunt rodul unui raport exogen de germeni, adică nu s-a avut grijă de asepsie și antisepsie (evident că și acest lucru poate fi adevărat), o bună parte dintre infecții, poate chiar majoritatea, se datorează unor elemente care nu pot fi înlăturate și care țin de pacient.

Ca să vă faceți o idee, ne referim la pacienți care, spre exemplu, au deja infecții active și uneori acest lucru, deși contraindicație pentru implant de stimulator sau defibrilator cardiac, poate să nu fie cunoscut, alteori pacienții au o imunitate scăzută: pacienții cu diabet zaharat (și sunt o mulțime cei care ajung la astfel de implanturi), pacienții cu insuficiență cardiacă (iarăși, o mulțime), pacienții care iau medicamente anticoagulante sau antiagregante (marea lor majoritate fac asta), pacienții cu insuficiență renală, pacienții cu terapii cu corticoizi, pacienții canceroși, pacienții cu dializă.

Toți acești pacienți sunt predispuși la infecții, indiferent de cât de bună este asepsia și antisepsia, motiv pentru care procentajul de infecții a rămas oarecum constant în lume și e dificil să-l reducem prin orice metode am practica în această direcție.

Însă iată că, de o bună bucată de vreme, nu e neapărat o noutate în lume, a apărut un reper în prevenția infecțiilor și anume utilizarea unei meșe, a unui material special îmbibat cu antibiotic, ca o punguță dacă vreți, în care se plasează stimulatorul sau defibrilatorul în momentul implantului sau în momentul înlocuirii, iar această punguță îmbibată cu antibiotic se va resorbi în săptămânile următoare, eliberând treptat antibioticul sau antibioticele pe care le conține. Această modalitate a ajuns să scadă incidența infecțiilor cu aproape 50%. Mai corect, cu puțin peste 40%.

Am practicat și noi o astfel de procedură, un astfel de implant la un pacient cu riscuri foarte mari de infecție, un pacient diabetic, un pacient care lua corticoizi, un pacient anticoagulat, vârstnic, care trecuse și prin episoade de septicemie în evoluția sa și lucrurile au evoluat foarte, foarte bine. Motiv pentru care, în mod normal, în toate aceste situații cu risc mare de infecție, care țin de patologia pacientului și nu pot fi eliminate în nici un fel, utilizarea acestui sistem poate să fie de foarte mare ajutor.

După știința noastră, am folosit acest săculeț pentru prima dată în țară. Sigur că principala piedică în astfel de situații nu e neapărat complexitatea, pentru că nu e niciun fel de complexitate în a utiliza acest săculeț, cât prețul său care, din păcate la nivel mondial rămâne unul destul de mare, din motive pe care nu le-am putea preciza.- dr. Sorin Micu, medic primar cardiolog, doctor în științe medicale, șef secție Electrofiziologie și dispozitive implantabile, CLINICCO Brașov.