Ce se întâmplă în cursul consultațiilor de ortopedie? Care sunt etapele unui consult?

Pacientul vine în cabinetul medical și doctorul trebuie să asculte mai întâi povestea suferinței lui, etapa se numește anamneză.

Din această poveste, obținem informații foarte importante despre debutul bolii, manifestările bolii (simptome) și evoluția ei.

După anamneză, urmează examenul clinic general și local. La examenul clinic local examinăm aspectul segmentului anatomic afectat (genunchi, umăr, coloană, șold, glezne, coapsă, gambă, etc) și efectuăm teste specifice ortopediei.

Cu informațiile primite, ne gândim ce diagnostic ar avea pacientul.

Pentru confirmarea diagnosticului, cerem investigații imagistice sau/și de laborator. Cu ajutorul acestora din urmă avem un diagnostic de certitudine pe bază căruia putem stabili un plan terapeutic.

Și după ce ai depistat afecțiunea, cum se întâmplă lucrurile?

 Informăm pacientul care sunt avantajele și dezavantajele tratamentelor propuse și decidem împreună calea de urmat.

Tratamentul poate să fie chirurgical sau non-chirurgical. În cazul tratamentului chirurgical, pacientul trebuie să fie informat despre scopul intervenției, etapele ei (timpii operatori), rezultatele așteptate, posibile complicații operatorii și post-operatorii.

Este bine să ai un pacient informat?

Categoric. Dacă pacientul știe care sunt așteptările după un tratament și aceste așteptări i se confirmă, atunci este un pacient mulțumit.

Dacă pacientul nu a fost suficient informat, aceleași rezultate pot să îl nemulțumească.

De pildă, dacă pacientul nu va mai putea practica un anumit sport după acea intervenție și el nu a fost informat în prealabil, el va considera operația ca un eșec deși intervenția a fost bine făcută.

Pacientul trebuie să fie informat pentru a știi cum să își protejeze operația.

De unde pasiunea pentru ortopedie?

 Pasiunea am descoperit-o lucrând, văzând pas cu pas rezultatele muncii mele.

 În timpul liceului și facultății, îmi plăcea foarte mult biologia și anatomia. Mai precis, capitolele care se concentrau pe oase, articulații și mușchi.

Pasiunea mea pentru sport și mișcare în general a făcut să înțeleg mai bine suferințele dar și dorințele pacienților.

La rezidențiat, a fost prima alegere?

A fost prima alegere, da. Oscilam între chirurgie generală și ortopedie. Dar m-am gândit că aș fi „un mai bun tâmplar decât un croitor”.

Trebuie să ai un simț tehnic foarte bine dezvoltat ca să faci meseria asta.

Care este diferența dintre un pacient normal și un pacient care face sport?

Sportivul își solicită organismul la un nivel destul de ridicat. Când tratezi un pacient, trebuie să îl faci să funcționeze la parametrii superiori spre deosebire de un pacient sedentar care se mulțumește cu mișcări de bază cum ar fi mersul.

Pacientul sportiv este mult mai pretențios, trebuie să îl tratezi ca să facă mișcări mult mai complexe ca și cele de bază.

În concluzie, aș spune că diferența dintre pacientul cu nevoi normale de mișcare și cel cu hobby-uri sportive este redată de sintagma următoare „tratează-mă să merg” sau „tratează-mă să zbor”.

Care este diferența între un medic bun și un medic mai puțin popular?

Cred că este vorba despre empatie și de o legătură mai specială dintre pacient și medic.

Poți să fi un meseriaș extraordinar, să faci intervenții extraordinare dar să nu transmiți bine din lipsă de empatie.

Dacă nu ai darul empatiei, nu știi să transmiți, nu știi să vorbești, nu vei putea niciodată să convingi pacientul să vină la tine.

Dumneavoastră cum convingeți pacienții?

Încerc să fiu sincer și empatic, să ascult pacientul. Este o chestiune de încredere reciprocă. Eu când privesc pacientul în ochi știu că are încredere în mine sau nu. Comunicarea este fundamentală iar absența acesteia îngreunează considerabil orice relație terapeutică.

Care sunt intervențiile voastre principale?

Am abordat o gama variată de intervenții chirurgicale dar aș menționa în principal artroscopii, protezări de șold și genunchi, traumatologie sportivă.